Liga AC

Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga AC) este o organizație nonguvernamentală, ce reprezintă interesele studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare. Înființată în anul 1990, Liga AC este una dintre cele mai dezvoltate organizații studențești din România, ajungând la un număr de peste 2600 de membrii și peste 110.000 de beneficiari direcți în decursul celor 29 de ani de activitate.

Deși principalul scop al Ligii AC este reprezentarea, aceasta oferă studenților și posibilitatea de a se dezvolta profesional prin intermediul proiectelor pe care le organizează. Printre cele mai mari regăsim Liga AC LABS, ce constă într-o serie de laboratoare dedicate studenților dornici să își pună în aplicare cunoștințele dobândite în facultate; iTEC - IT Engineering Contest -  un proiect-concurs care vine în sprijinul studenților și elevilor pasionați de domeniul IT&C. RoboTEC este un proiect internațional ce se adresează pasionaților de robotică și care, în acest an, ajunge la cea de a 5-a ediție.

Liga AC se implică și în viața social-culturală, fiind membru fondator Timișoara - Capitală Culturală Europeană și membră a Fundației Județene pentru Tineret Timiș (FITT). Totodată este și membru fondator al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și al Convenției Organizațiilor Studențești din „Politehnica" (COSPol), pentru a reprezenta interesele studenților atât la nivel local cât și național.

Implicarea în promovarea centrului universitar și a orașului Timișoara a dus la dezvoltarea altor două proiecte: Comoara Ligii AC, care se adresează studenților din țară. Cel mai vechi proiect al Ligii AC, ISWinT- International Student Week in Timișoara - se adresează studenților din toată lumea și a ajuns la cea de-a 26-a ediție; de asemenea, este cel mai mare festival studențesc din Europa de Sud-est.

Intră pentru mai multe detalii pe site-ul ligii, aici.